fbpx

Cum inveti sa mergi pe role? Care sunt primii pasi? In online, toata lumea s-a considerat in masura sa dea sfaturi cu privire la mersul pe role. Cu exceptia specialistilor. Pana acum. 🙂

Suntem prima Scoala de Role din Romania, fondata in 2009 si astazi ne-am hotarat sa distrugem miturile virtuale legate de tehnicile de invatare ale mersului pe role. Nu doar ca sa ne laudam cu pasiunea noastra ci mai ales pentru ca sfaturile multora sunt de-a dreptul periculoase.

Sfaturile pe care ti le vom oferi in randurile urmatoare vin din partea unei echipe de instructori certificati international. Invatam de 12 ani atat copii cat si adulti sa mearga pe role si sa danseze pe patine cu rotile. Corect si in siguranta.

Desfasurator:

Echipamentul este foarte important

Tipul de role pe care le recomandam incepatorilor sunt cele de tipul hard boot (gheata din material dur). Asta pentru ca aceasta gheata nu te va face sa te concentrezi mai mult pe glezne decat pe mersul pe role si in plus, nu te va lasa niciodata sa stai intr-o pozitie gresita.

Cu siguranta, exista ghete hard boot inferioare calitativ, motiv pentru care va recomandam sa va achizitionati echipament doar de la magazinul Skates.ro. Acesta este un magazin de specialitate, singurul care va poate oferi sfaturi relevante in ceea ce priveste echipamentul potrivit.

Regula numarului este destul de simpla in 99% din cazuri: rolele in linie se cumpara cu un numar mai mare decat purtam in mod normal la incaltaminte. De ce? Pentru ca dupa 30 de minute, picioarele vor incepe sa se umfle si totul va deveni inconfortabil.

Nu iti face griji, rolele de calitate sunt construite in asa fel incat nu vei simti diferenta de un numar inainte sa se umfle putin piciorul.

Evident, daca simti nevoia, poti incerca si un numar mai mare. Regula nu se aplica la patinele cu rotile (quads).

Primii pasi pe role

Trebuie sa va spunem ca ne-au convins sa scriem acest articol, doua cele mai populare articole de pe internet pe subiectul asta. De ce ne-au convins ele sa facem asta? Pentru ca au dat urmatoarele sfaturi:

„Daca esti incepatoare, poti incerca sa mergi pe role mai intai prin casa sau prin curte.”

Da, in pandemie, cat nu am avut voie sa iesim din casa, avand in vedere aceasta situatie extrema, am indemnat oamenii sa faca sport. I-am rugat sa ne arate cateva miscari, in casa. I-am rugat sa indeparteze mobila si daca e posibil. I-am rugat ca daca nu stiu sa mearga pe role, sa nu o faca.

Niciodata. Niciodata nu ne urcam pe role in casa, mai ales atunci cand suntem incepatori. Cele mai multe accidentari pe role se intampla in casa, din cauza mobilierului.

Intotdeauna vom incepe sa mergem pe role intr-o zona cat mai deschisa, cu asfaltul drept, fara gropi, lipsita de obstacole sau obiecte care ne pot accidenta grav.

„Pentru o introducere în frumusețile alunecării urbane, sfătuiește-l să folosească ceea ce se află la îndemâna lui: părinți, bariere, pereți, stâlpi …”

Poate ar fi trebuit sa incepem cu asta. Este cel mai gresit sfat pe care il puteti primi cand vine vorba de primii pasi pe role.

Sa il tii de mana pe cel care incearca sa mearga pe role (copil sau adult) este ca si cand l-ai plimba cu un carucior. Nu mai are nimic de facut. Isi va lasa toata greutatea in mana care il sustine. Il tii de spate? Isi va lasa greutatea pe spate. Nu ai voie nici macar sa stai in spatele celui care invata sa mearga pe role, deoarece cand vei vorbi, acesta se va apleca instinctiv spre… voce.

Sa mergi direct spre pereti, banci, bariere, stalpi sau alte obiecte este extrem de periculos. Multe din ele pot fi instabile sau desprinse ceea ce va duce la o accidentare serioasa iar impactul necontrolat cu un zid nu este foarte placut.

Pasul 1 – Pozitia de siguranta

Primul si cel mai important lucru este sa ne simtim in siguranta pe role. Un instructor profesionist va incepe antrenamentele lucrand la psihicul elevului mai mult decat la pozitie. Nu putem face mare lucru cand suntem cuprinsi de teama.

Pozitia corecta care ne va oferi siguranta si ne va face sa avem mai multa incredere este pozitia in „V”. Indoim genunchii cat mai mult pentru a cobora centrul de greutate si a avea mai multa stabilitate, dupa care lipim calcaiele. Bratele trebuiesc indoite si tinute in fata pentru a ne contra-balansa.

Dupa ce reusesti sa stai calcai-in-calcai, cu genunchii indoiti, fara sa depui prea mult efort sau sa te dezechilibrezi, ai facut primul pas pe role.

Pasul 2 – Pozitia corpului

Desi ati vazut cat de relaxati par cei ce patineaza de ani de zile si ce pozitie dreapta, ridicata si linistita au cand merg pe role, va trebui sa coboram in extrema.

Pentru inceput, vom sta foarte aplecati pe fata. Asta pentru ca la inceput avem tendinta sa cadem pe spate si nu ne dorim asta. Pozitia corecta de inceput este echivalentul pozitiei pe care o avem cand ne punem palmele pe genunchi.

Incearca! Pune-ti palmele pe genunchi, dupa care ia palmele de pe genunchi dar pastreaza pozitia corpului. Genunchii indoiti si aplecati pe fata.

Pasul 3 – Cum mergi pe role?

La inceput chiar asta trebuie sa fie. Mers. Nu patinaj.

Pastrand pozitia de siguranta, cu bratele spre inainte, incepem sa ridicam picioarele. Ne desprindem de pamant ridicand picioarele si coborandu-le tot in pozitia calcai-in-calcai. Seteaza-ti obiective, propune-ti sa ajungi intr-un anumit punct si mergi pana acolo. Nu uita sa tii tot timpul picioarele in pozitia „V”.

Pastrand o pozitie „V” permanenta, cand incepem sa nu ne mai temem si pasim cu incredere, „alunecarea” va incepe sa vina de la sine cand grabim pasii.

De retinut faptul ca mersul pe role este recomandat in spatii cat mai intinse, fara obstacole si daca este posibil fara prea multi oameni.

Pasul 4 – Dezechilibrarea

Inevitabil te vei dezechilibra. Iti recomandam sa NU incerci sa mergi pe role fara echipament adecvat de protectie!

In momentul in care te dezechilibrezi si simti ca vei cadea pe spate, tot ce trebuie sa faci este sa pui bratele pe genunchi cat mai rapid posibil. NU te prinde de genunchi ci doar du palmele spre genunchi, pregatit in orice moment pentru impact. Aceasta incercare iti va muta centrul de greutate pe fata si te va ajuta sa indoi genunchii sufucient cat sa cobori greutatea mult mai aproape de sol. Asta inseamna ca daca vei cadea, va fi mult mai in siguranta si cu dureri mult mai mici.

De altfel, deoarece echipamentul nostru este pe fata, este mult mai indicat sa cadem in genunchiere. Daca acestea sunt montate corect, nu vei simti mare lucru.

Pasul 5 – Cum franez pe role?

Franarea este unul dintre cele mai importante elemente si nu este chiar cel mai simplu procedeu. De aceea, va recomandam ca pentru a invata sa franati eficient si pentru a va pastra in siguranta, sa va programati la un antrenament individual de mers pe role.

Va vom explica franarea folosind frana montata de regula pe calcaiul piciorului drept. Exista multe alte metode de franare mai sigure si mai eficiente insa pentru acelea este nevoie de repetitie si supravegherea unui profesionist.

Pentru a frana pe role, este nevoie sa urmam pasii:

  1. Cand ne hotaram sa franam, nu mai dam din picioare pentru a ne lua viteza
  2. Apropiem picioarele mai mult de nivelul umerilor si tinem picioarele perfect paralele (cu varfurile spre inainte)
  3. Ridicam bratele spre inainte, ca si cand urmeaza sa facem o genoflexiune dar nu depasim nivelul umerilor cu palmele
  4. Indoim genunchii cat mai mult pentru a cobora greutatea si pentru a avea forta in piciorul care urmeaza sa franeze
  5. Ne lasam 70% din greutate pe piciorul fara frana iar pe cel cu frana il ducem spre inainte prin forfecare (mare atentie sa nu departam picioarele lateral in acest punct)
  6. Genunchiul piciorului fara frana va ramane indoit si vom incerca sa indreptam piciorul care are frana. In felul asta vom pune presiune pe calcai si vom frana folosind frana de cauciuc.

Incepeti sa exersati frana la viteza foarte mica, chiar daca simtiti ca nu aveti nevoie de ea si cresteti usor-usor viteza.

De ce nu recomandam sa inveti singur

Cursurile sub indrumarea unui profesionist te asigura ca primesti indrumarea corespunzatoare in ceea ce priveste procesul tau de invatare. Fiecare om este diferit iar instructorii Scolii de Role au experienta de peste 12 ani cu toate tipurile de elevi.

Mergand pe role de peste 20 de ani, instructorii certificati ai Scolii de Role va ofera situatii reale din experienta proprie pe care le veti intalni in timpul patinajului pe role. Chiar daca reusiti sa invatati corect mersul pe role, asta nu va va feri de situatiile de criza pe care le veti experimenta in parcuri sau pe strazi.

Pentru siguranta dumneavoastra sau a copilului dumneavoastra, va recomandam participarea la cel putin o sedinta individuala de mers pe role. Va puteti programa pe site, in cel mai apropiat parc de dumneavoastra: Parcul Herastrau sau Parcul Lumea Copiilor.

Ne vedem perole.ro! 🛼

Leave a comment